Spiritul electric

“Trezeste-te, am sa-ti spun ceva!”

M-am ridicat din pat, mi-am pus papucii si am inceput sa fac pasi. Un geam s-a spart in stanga mea cand am trecut pe langa el. “Slava domnului ca nu au sarit cioburile in mine, un pas gresit si clar ma raneam rau”. Am inceput sa ma gandesc in drumul meu cine ar putea sa imi deranjeze somnul. As putea crede ca cineva vrea sa isi bata joc de mine. Totusi stau singur in casa asta mare. Dimineata numai postasul vine sa imi aduca vesti noi despre lume. Ultima oara cand am vazut un om a fost acum cateva saptamani. Munca ma tine pironit. Am fost sa-mi cumpar de mancare, desigur, dar nu am vazut oameni in actiunea mea. Fiinte lipsite de spirit angrenate intr-un mecanism util mi-au oferit modalitati sa-mi conserv viata.

M-am oprit o clipa si am privit prin spartura de geam. Nimic schimbat, vis-a-vis o cladire gri, identica cu cea in care stau.

“Vino mai aproape, mai ai cativa pasi de facut”

Cat de persuasiv! In fundal se aude o melodie, una din formatiile de soiul celora ce nu sunt cunoscute: “I’ve been dreaming, I’ve been dreaming, I was lucid” fiecare nota parca se lipea de timpanele mele lasand o rana.

Am nevoie de o cafea. Daca e chiar important, persoana care ma ataca in dimineata asta ar putea astepta sa imi limpezesc mintea. Trebuie sa scufund sinapsele in cofeina. Neaparat. Cum sa functionez bine? Am facut atatea in dimineata asta, dar abia m-am departat de pat.

“Vino, am sa iti spun ceva. Apoi esti liber sa faci ce vrei”

M-am apropiat de piesa de mobilier din coltul dormitorului. Un magnetofon vechi Grundig isi rotea banda in stanga si in dreapta. Din difuzoare: “Ce bine ca ai venit. Urmeaza sa iti spun cum decurge viata unui aparat.”

-Tocmai mergeam sa imi fac o cafea. Nu poti sa astepti putin?

-Nu, ia loc pe scaunul din spatele tau. Ai grija, spatarul scartaie ingrozitor. Si dimineata sunetele puternice iti strica ziua.

Ma asez pe scaun, ma uit pe bufet. Magnetofonul care are o discutie cu mine, un pachet de tutun, o pipa din meerschaum frumos decorata de vreme si o sumedenie de accesorii: butoni, ace de cravata, o oglinda, iar in colt un ceas de buzunar din argint. Deschid capacul; a stat.

-Spune acum prietene, ce doresti sa imi zici. (Aproape mi se parea ciudat ca port o discutie cu un aparat…aproape)

-Voiam sa iti zic ca televizorul vrea sa se sinucida.

-Cum asa? Cum sa se sinucida?

-Nu conteaza mecanismul evenimentului, conteaza faptul ca e nefericit. Nu l-ai mai deschis de ani de zile iar bateriile de la telecomanda sunt golite de mult. Nu ii vei simti lipsa?

-Nu.

-Am simtit ca e nevoie sa iti spun. Toate aparatele mor la o vreme singura diferenta dintre noi si voi e ca avem puterea sa ne ridicam de pe lumea cealalata. Slavim specia de om numita mester. Uram utilizatorul inept. Eu sunt bucuros nu sufar de nici o boala si cu moralul stau bine. Redau numai muzica frumoasa. Imi place mai ales cand ma rogi sa cant simfonii si concerte. Dar nici benzile de proasta calitate care le-ai procurat dracu stie de unde cu formatiile tale obscure nu-mi displac. Si pick-upul e fericit, dar a zis ca ar reda si altceva decat hardcore. Fa bine si fa-i o surpriza, mi-a zis ca ii place ce iti place si tie.

Am iesit din dormitor si mi-am facut o cafea neagra cu o lingurita de zahar. Sunt de parere ca zaharul scoate aroma cafelei la iveala. Oricat mi-ar spune ceilalti ca aceasta bautura se bea fara zahar cand ajungi la desavarsire, nu sunt de-acord. Cred ca ar fi cazul sa mai ies din casa. Ah jocul creaturilor penibile aflate intr-o forfota generala. Ma distreaza cat de bine alearga spre moarte cu cubuletul in care sunt inchisi. Atletismul isi pierde din savoare in fata spectacolului jucat pe scena prea plina de actori, dar unde publicul apare in numar mic. Aplauzele nici nu sunt de prisos.

Oh voi, daca ati fi aparate, sa va trezeasca la viata un mester, sa va modifice putin. Doar putin.